|
Introducere |
|

In anul 2001, Romania a demarat ceea ce ulterior s-a dovedit a fi un
efort in ideea implementarii unor prevederi referitoare la despagubirea
persoanelor ale caror proprietati au fost preluate abuziv de catre
statul comunist ulterior anului 1945. Acest efort include dispozitii
privitoare la despagubirea fostilor proprietari prin echivalent daca
despagubirea in natura nu mai este posibila astfel cum prevede Legea
10/2001, modificata prin Legea 247/2005. Prin Hotararea de Guvern
1481/20005 s-a aprobat actul constitutiv al Fondului Proprietatea(FP),
societatea fiind constituita in vederea despagubirii fostilor
proprietari pentru preluarile abuzive ale statului roman anterioare
anului 1989 prin intermediul acordarii de actiuni la FP proportional cu
valoarea bunului solicitat care nu se mai poate restitui in natura. FP
este o societate de investitii de tip inchis care emite actiuni in
conformitate cu cererile de restituire. Din momentul in care au primit
actiunile proprietarii devin actionari ai unuia dintre cele mai mari
fonduri de investitii din Europa, FP avand un portofoliu de actiuni
detinute la unele dintre cele mai cunoscute si mai importante societati
romanesti, valoarea sa fiind estimata la 3,9 miliarde de EURO(6 miliarde
de $). Oricum, implementarea totala a FP nu poate fi realizata pana la
listarea pe Bursa de Valori Bucuresti,”BVB”, listare ce a fost
intarziata intr-un mod nepermis in detrimentul, mai ales, al celor mai
in varsta solicitanti care inca asteapta sa li se faca dreptate.
Constientizand aceasta problema, in luna iunie a anului trecut Guvernul
Romaniei a adoptat o ordonanta care prevede o serie de masuri ce permit
accelerarea listarii Fondului pe BVB si crearea cadrului oficial si
temporar al unei piete pe care vanzarea de actiuni sa se faca anterior
listarii FP. Cu toate ca au trecut sase luni pana la aparitia unui real
progres, incepand cu luna decembrie a anului 2007, un efort aparent a
fost facut de catre Consiliul de Supraveghere in vederea listarii FP.
Totusi este necesara o accelerare a procesului de listare. Acest articol
este o trecere in revista a evenimentelor ulterioare intrarii in vigoare
a OUG 82/2007, si o completare a articolelor noastre anterioare in
materie. |
|
[ Up
to Contents ] |
|
Prima Adunare Generala a Actionarilor |
In conformitate cu declaratiile din presa ale administratiei FP, odata
cu intrarea in vigoare a OUG 82/2007 la sfarsitul lunii iunie 2007,
asteptarile imediate ale tuturor s-au manifestat inspre numirea
evaluatorilor pentru portofoliul FP. In schimb, se pare ca toti membrii
administratiei FP au plecat in vacanta. Dupa ce deja trecusera trei luni
de zile de la intrarea in vigoare a OUG 82/2007, la 25 septembrie 2007 a
avut loc prima Adunare Generala a Actionarilor Fondului Proprietatea(„AGA”).
Ordinea de zi a inclus, printre altele, situatia portofoliului FP,
modificarea actului constitutiv al FP, numirea auditorului financiar al
FP, aprobarea tranzactionarii actiunilor detinute la FP pe BVB, precum
si acordarea dividendelor catre actionari.
La acea data, statul roman, reprezentat de catre Ministerul Economiei si
Finantelor, detinea aproximativ 88% din actiunile FP. Deloitte Audit SRL,
parte a Deloitte & Touche, a fost numita auditorul financiar al FP,
mandatul sau avand o durata de 3 ani. Actionarii au convenit de asemenea
vanzarea actiunilor anterior listarii la bursa, considerand ca aceasta
ar ajuta la fixarea unui pret de piata al actiunilor, la fel cum ar
ajuta si in a deveni efectiva despagubirea celor care au optat pentru
acordarea de actiuni la FP.
Avand in vedere modificarile privind administrarea unei societati
comerciale pe actiuni aduse prin modificarea dispozitiilor in materie
ale Legii societatilor comerciale nr. 31/1990, actionarii FP au trebuit
sa aleaga intre cele doua sisteme de administrare prevazute de Legea 31.
Astfel, actionarii FP au adoptat trecerea de la un sistem unitar de
administrare la un sistem dualist. In conformitate cu actul constitutiv
al FP astfel cum a fost modificat prin HG 1581/2007 FP a adoptat
sistemul dualist de administrare. In baza acestui sistem, administrarea
societatii este incredintata Directoratului care indeplineste actele
necesare pentru realizarea obiectului de activitate al societatii, pe de
o parte, si Consiliului de Supraveghere numit de catre AGA, pe de alta
parte. Consiliul de Supraveghere exercita controlul permanet asupra
activitatii Directoratului. Un membru al Consiliului de Supraveghere nu
poate fi in acelasi timp si membru al Directoratului. In conformitate cu
prevederile Legii 247/2005 si cu prevederile Actului Constitutiv al FP,
FP va avea acest sistem dualist de administrare pana la numirea unui
administrator de fond.
Ulterior tinerii Adunarii Generale a Actionarilor, la 1 noiembrie 2007
Fondul Proprietatea a inceput distribuirea dividendelor catre actionarii
sai. Pana la 15 noiembrie 2007 un numar de 191 de actionari au primit
dividende reprezentand 31.502.679 RON, ramanand de distribuit o suma de
721.021RON. Suma de 28.797.328 corespunde dividendelor platite statului
roman in calitate de actionar al FP.
O alta intrunire a AGA a avut loc pe data de 5 martie 2008. In cadrul
acesteia a fost aprobata modificarea Actului Constitutiv al FP adusa
prin HG 1581/2007, s-au numit membrii Consiliului de Supraveghere,
printre care si doi membrii independenti: unul dintre actionarii FP, iar
celalalt fiul unuia dintre petenti. Se prefigureaza ca dividendele pe
anul 2007 sa fie acordate de catre AGA undeva la sfarsitul lunii aprilie
2008. |
|
[ Up
to Contents ] |
|
Etapele de urmat in vederea listarii
Fondului pe BVB |
Inainte ca FP sa poata fi listat pe BVB trebuie parcurse trei etape
importante, fiecare implicand o procedura specifica de selectie. Cele
trei etape sunt reprezentate de catre numirea unui evaluator pentru
portofoliul FP, numirea unui consultant financiar precum si numirea
administratorului de fond. Pana cand cele trei etape nu vor fi
finalizate listarea pe BVB nu va fi posibila.
In perioada iunie - noiembrie 2007, conducerea FP nu a demarat nici una
dintre cele trei etape mentionate mai sus, insa, atunci cand un grup de
actionari reprezentand peste 5% din actiunile FP a sugerat ca ar fi
cazul sa fie convocata o adunare extraordinara generala a actionarilor,
la nivelul administrarii FP a aparut o schimbare brusca care a condus la
imbunatatirea activitatii FP.
Profesionalismul Consiliului de Supraveghere nu poate fi pus la indoiala,
acesta avand printre membrii sai oameni politici si de afaceri care
contribuie in mod evident la atingerea obiectivelor FP. Consiliul de
Supraveghere a fost mult mai transparent si mai deschis in activitatea
sa decat s-ar fi crezut. De aceea intarzierea procedurilor de selectie a
evaluatorului, a consultantului financiar si administratorului de fond
pare cu atat mai misterioasa si mai nejustificata. Daca inainte de
Decembrie 2007, eforturile in ceea ce priveste listarea FP stagnau, se
pare ca acum au inceput sa se faca ceva progrese considerate totusi
insuficiente.
Procedura de selectie a evaluatorului
La sfarsitul lunii noiembrie a anului 2007 FP a organizat licitatia
pentru selectia a cel putin doi evaluatori in vederea evaluarii
portofoliului FP in conformitate cu standardele internationale si cu
legislatia nationala in materie. Acest proces presupune parcurgerea
catorva faze.
Prima
faza s-a incheiat in ianuarie 2008 prin alegerea SC Darian Rom-Suisse
SRL pentru a evalua un numar de 50 dintre societatile aflate in
portfoliul FP si a PriceWaterhouse Coopers Romania pentru a evalua alte
26 de societati. Cu toate acestea in portofoliu FP a ramas un pachet de
12 societati neatribuite inca spre evaluare, ceea ce necesita
organizarea unei noi licitatii. Printre cele 12 societati mentionate se
numara complexurile energetice Turceni, Rovinari si Craiova, precum si
Electrica Muntenia Nord.
Cele doua societati numite pentru evaluare nu semnasera la sfrsitul luni
februarie a anului 2008 contractele cu FP in vederea inceperii
activitatii de evaluare. Numai dupa semnarea acestor contracte
castigatorii licitatiei vor putea incepe evaluarea celor 76 de societati
incluse in portofoliul FP. Deocamdata nu este clar de ce procesul de
semnare a acestor contracte stagneaza. Odata semnate, PriceWaterhouse
Coopers va evalua societati mari precum Petrom, Transgaz, Transelectrica
sau Alro Slatina, iar Darian Rom Suisse va evalua societati mai mici.
Intarzierea privitoare la semnarea contractelor cu evaluatorii precum si
esecul alegerii evaluatorului pentru firmele ramase in portofoliul FP
sunt dezamagitoare. Avand in vedere ca valoarea reala a actiunilor FP
poate fi doar estimata anterior finalizarii procesului de evaluare
propriu-zisa de catre societatile numite in acest sens, speculantii au
inceput sa fie interesati de cumpararea actiunilor inainte de listarea
pe BVB de la actionari, oferind preturi pentru aceste actiuni sub
valoarea lor reala. Aceste tranzactii, acum posibile, reprezinta
rezultatul nedorit al intarzierii in listarea pe BVB a FP.
Procedura de selectie a consultantului financiar
O licitatie pentru alegera unei societati de consultanta financiara a
fost organizata in luna aprilie a anului 2006, insa contractul cu
societatea britanica selectata, Cordea Savills, nu a fost niciodata
finalizat. La inceputul anului 2008, procedura de selectie a fost
reluata prin intermediul unei licitatii.
Alegerea consultantului finaciar este necesara pentru selectia
administratorului de fond, numirea administratorului de fond
reprezentand ultima etapa importanta in vederea listarii FP pe BVB. In
plus, consultantul financiar ar putea oferi consultanta Fondului si
pentru alte activitati necesare functionarii sale, incluzand, dar fara a
se limita la evaluarea ulterioara a activitatii societatii de
administrare selectate si la elaborarea politicii de investitii a
acesteia. La data de 4 februarie 2008, FP a anuntat ca Schroders
Investment Management Limited, Mercer si Industrie und Finanzkontor
Etabl. and Independent Capital Management sunt cele trei companii
selectate pentru etapa a doua a procesului de selectie a unui consultant
financiar care sa desemneze societatea de administrare a Fondului. A
doua faza a procesului de selectie a consultantului financiar consta in
dialogul cu societatile selectionate si in depunerea ofertelor lor
finale. A treia faza a procedurii de selectie presupune evaluarea finala
a ofertelor depuse si in alegerea consultantului financiar concretizata
prin incheierea unui contract.
Procedura de selectie a administratorului de fond
Ministerul Finantelor a declarat ca administratorul de fond va fi ales
in a doua jumatate a anului 2008 de catre o comisie constituita printr-o
decizie a primului-ministru. Conditiile pentru listarea fondului pe BVB
vor fi stabilite, prin hotarare de guvern, in lunile mai-iunie, dupa
care va fi selectat administratorul. In masura in care aceasta se va
intampla, FP nu va fi listat pe BVB anterior lunii decembrie 2008.
In conformitate cu declaratia Guvernului, 37 de societati s-au aratat
interesate pana acum sa administreze Fondul. Printre aceste importante
societati internationale se numara si: Goldman Sachs, Morgan Stanley,
Dresdner Bank, Deutche Bank, Nomura, and Merrill Lynch. Motivul pentru
care aceste societati sunt interesate de administrarea fondului l-ar
putea constitui potentialul profit estimat la peste 150 de milioane de
EURO pe an. |
|
[ Up
to Contents ] |
|
Tranzactionarea actiunilor FP anterior
listarii |
Problema legata de posibilitatea tranzactionarii pe piata a actiunilor
FP anterior listarii pe BVB a fost in sfarsit rezolvata in sensul
intrarii in legalitate a acestor tranzactii la inceputul anului 2008,
prin intrarea in vigoare a HG 1581/2007 si prin acordul Depozitarului
Central. O serie de tranzactii au fost deja anuntate, insa exista
zvonuri ca s-ar fi realizat la preturi mult mai mici decat valoarea
nominala a actiunilor.
Aceasta este rezultatul direct al ultimelor esecuri ale FP in privinta
activitatii sale referitoare la procedura de listare. Deoarece nu exista
nici o evaluare oficiala a portofoliului realizata de catre un evaluator
independent, speculantii coboara valoarea actiunilor in momentul
achizitionarii de la actionarii FP in vederea obtinerii unui profit cat
mai mare la momentul revanzarii. Aceasta ii determina pe actionarii FP
fie sa primeasca o parte din valoarea actiunilor acum, fie sa astepte si
sa spere ca evaluarea actiunilor sa se realizeze inainte ca valoarea
actiunilor sa scada atat de mult. In mod constant, actionarii au fost
sfatuiti de catre specialistii pietei de capital sa nu isi vanda
actiunile pe un pret atat de scazut pe care il pot obtine la aceasta
data. |
|
[ Up
to Contents ] |
|
Concluzii |
Pana
nu demult, Romania a tratat cu indiferenta procedurile de despagubire ce
trebuiau puse in aplicare ca urmare a cererilor de restituire ale
fostilor proprietari ale caror proprietati au fost preluate in mod
abuziv de statul comunist. Deoarece in Romania se intarzia in fiecare
etapa din procesul de listare, FP a fost pus sub o presiune constanta
care era mai mult de ordin politic decat de ordin social. Ceea ce fara
nici un dubiu ar fi reprezentat un stimul important pe piata de capital
din Romania, precum si una din cele mai mari realizari in justitie au
fost distruse de interesele politice favorizate de indiferenta generala
din Romania fata de mersul greoi al procesului de listare.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului de la Strasbourg continua sa
pronunte hotarari de condamnare a Romaniei in cazurile in care
reclamantii sunt indreptatiti sa primeasca actiuni la FP. Curtea a emis
recent noi hotarari prin care reafirma ca „din moment ce FP nu a fost
listat pe BVB , aceasta reprezinta faptul ca FP nu functioneaza
actualmente intr-o maniera susceptibila sa duca la acordarea efectiva a
unei despagubiri"-vezi Bretcanu contra Romaniei si. Suciu Werle contra
Romaniei. Pozitia Curtii este aceeasi si in zeci de alte cazuri care vor
aparea atata timp cat FP nu este listat. In toate aceste cazuri Curtea a
condamnat Romania la restituirea in natura a proprietatilor confiscate
sau, daca aceasta nu mai este posibila, la despagubirea prin echivalent
a victimelor nationalizarilor. Din pacate, astfel de hotarari situeaza
Romania pe locul al treilea , dupa Rusia si Turcia, pe lista negra a
cauzelor Curtii cu privire la statele care incalca frecvent drepturile
omului.
Totusi aceasta intarziere in listarea Fondului ar putea sa se incheie.
Noul numit Consiliu de Supraveghere demonstreaza dorinta de a face ca
lucrurile sa intre pe fagasul normal. Insa doar bunele intentii nu
produc rezultate. Cei insarcinati cu remedierea nedreptatilor trecutului
prin intermediul FP trebuie sa-si concentreze eforturile pentru a
implini cat mai repede promisiunile neonorate fata de victimele
preluarilor abuzive din perioada comunista.
Daca listarea FP va avea loc in 2008, este necesar sa fie parcursi de
indata pasii in vederea inceperii evaluarii portofoliului fondului. Pe
de alta parte, in masura in care actionarii benefiaciaza de o evaluare
transparenta si corecta a actiunilor, se poate ajunge la oferte
rezonabile pentru cumpararea de actiuni la FP anterior listarii. Ei
oricum vor primi un pret mai mic , dar totusi nu atat de mic ca cel
practicat actualmente. Pasii rapizi catre selectionarea unui consultant
financiar si apoi a unui administrator de fond vor da asigurari in
continuare ca, chiar daca listarea nu s-a realizat, aceasta va avea loc
in curand, iar tranzactiile nu vor mai avea un pret cu mult mai mic
decat valoarea nominala a actiunilor. Statul Roman are obligatia legala
si morala de a acorda compensatii efective victimelor nedreptatilor pe
care insusi el le-a generat, aceasta putandu-se realiza cu adevarat cand
FP va fi listat. |
|
[ Up
to Contents ] |
Editors Note: It is our policy not to mention our clients by name in
The Romanian Digest™ or discuss their business unless it is a matter of
public record and our clients approve. The information herein is correct
to the best of our knowledge and belief at press time. Specific advice
should be sought from us, however, before investment or other decisions
are made.
Copyright 2008 Rubin Meyer Doru & Trandafir, societate civila de avocati.
All rights reserved. No part of The Romanian Digest™ may be reproduced,
reused or redistributed in any form without prior written permission
from the publisher.
|
RUBIN MEYER DORU & TRANDAFIR
societate civila de avocati
Str. Putul cu Plopi, Nr.7, Sector 1
Bucharest, Romania
Tel: (40) (21) 311 14 60
Fax: (40) (21) 311 14 65
E-Mail:
office@hr.ro

VISIT OUR WEB SITE:
http://www.hr.ro
The Romanian Digest Archive
|
AFFILIATED WITH:
Herzfeld & Rubin, P.C.
125 Broad Street
New York, NY, 10004
Tel: (212) 471-8500
Fax: (212) 344-3333
http://www.herzfeld-rubin.com
Long Island Office
Herzfeld & Rubin, P.C.
1225 Franklin Avenue, Suite 315
Garden City, New York 11530
Tel: (212) 471-3231
Herzfeld & Rubin LLP
1925 Century Park East
Los Angeles, California 90067
Tel: (310) 553-0451
Fax: (310) 553-0648
Chase Kurshan Herzfeld & Rubin
354 Eisenhower Parkway, Suite1100
Livingston, New Jersey 07039-1022
Tel: (973) 535-8840
Fax: (973) 535-8841
Israeli Affiliated Law Firm
Balter Guth Aloni & Co.
96 Yigal Alon Street,
Tel Aviv, 67891, Israel
Tel: +972-3-511-1111
Fax: +972-3-624-6000 |
 |
|
New York — California — New Jersey — Romania |
|
If you no longer wish to receive emails
from us, please send an e-mail with UNSUBSCRIBE
in the subject line to
Romanian.Digest@hr.ro. |
|